Obicei(uri) de iarnă

Obiceiurile de iarnă apar la ţară, în timpul anotimpului cu pricina. Sunt şi la oraş obiceiuri, dar ele pot fi întîlnite şi-n celelalte anotimpuri (obiceiul băutului, al fumatului, al bîrfirii colegilor etc.).
Dar cum zicea şi poetul, obiceiul de iarnă s-a născut la sat, fiindcă acolo, pînă-n secolul XIX, lumea era mai curată şi nepoluată de civilizaţie. Plus că uliţele-s largi, nu trec maşini, nu apar poliţişti,şi totul capătă un aer ireal, de vis (uneori, de coşmar – că,ce, coşmarul e real?). În secolul XXI, deşi a dispărut diferenţa dintre sat şi oraş (că e internet şi-n sate uitate pe un vîrf de munte pleşuv), obiceiul de iarnă Capra a rămas neschimbat, fiindcă e transmis din tată-n fiică, pe cale (oarecum) orală. Aceste mini-spectacole diletante, dar vînjos strămoşeşti, au un grad de repetabilitate subînţeles , de multe ori, agreabil:
Capra-ţăranul se-mbracă-n costum deşucheat de Brezaie şi păcăne din două beţe pe post de gură , dîrdîind în pragul gospodarului, şi îngînînd peltic aberaţii de tipul „ţa-ţa-ţa capriţă, ţa/te-adusei din Africa/te adusei cu avionul/te hrănesc cu biberonul!” (ce căuta animala tocmai pe-acolo, pe unde-şi fac veacul dromaderii, rămîne un mister); gazda, neînţelegînd ni’ca din text, invită cuviincios urătorul în casă şi se pun pe băut, spre disperarea fomeii care vroia să mai şi vîndă din molan...
Capra treimiistă –Brezaia se duce la uşa gospodarului, întreabă politicos „primiţi cu obiceiuri strămoşeşti?”, iar din casă iese...Varza şi rage, disperată ”Sictir, golanilor, că şi anu’ trecut ne-aţi urat, apoi ne-a dispărut purcelul!”...După calmarea gazdei, paşnici, se pun pe băut.
Capra – variantă de asemenea treimiistă – Varza vine-n vizită la gospodar şi n-apucă să-ntrebe nimic, iese Capra şi-o înfulecă, lacom...Supravieţuitoarea, cu o conştiinţă maculată, se pune pe băut.
Capra- varianta 2- se duce o Capră să-ntrebe dacă e primită...cu ea însăşi, iese un ţap şi o cere de soţie ; Capra leşină şi ţapul profită că-i nubilă...Apoi, satisfăcut, se pune pe băut, stropind , galanton, partea femeiască, cu zaibăr...
Mai ştiu obiceiuri populare – Colindătorii zăbăuci, Pluguşorul anacronic , Căluşarii hibernali, Sorcovitorii ebrietaţi , dar nu vi le mai spun, fiindcă voi fi acuzat de întinarea memoriei folcloristice a neamului. Oricum, zilele şi nopţile astea, voi face şi eu, precum eroii mei, în finalul reprezentaţiilor : mă voi pune pe băut.
Căci, vai!, draci lectori, se pare că ăsta e fondul reprezentaţiei rurale : macheala. Cadrul rămîne un simplu pretext...
Şi-n final, o nevinovată interogaţie : primiţi cu Noul An?...